Tineretul Naţional Liberal Iaşi vă invită să participaţi sâmbătă, 26 februarie, începand cu ora 11:00, la dezbaterea intitulată: “Câinii comunitari: o problemă balcanică, soluţii europene”, ce va avea loc la Casa de Cultura Mihai Ursachi ( muzeul Mihai Eminescu-Parcul Copou) . Scopul acestei acţiuni îl reprezintă identificarea unor soluţii viabile, la această problemă de interes local, idei care să poată fi transpuse într-o propunere de hotărâre de consiliu local.

Sculptura a fost descopertită în 1820 de un țăran pe insula grecească Melos și a fost achiziționată de ambasadorul francez, marchizul de Rivière. El a oferit-o regelui Ludovic XVIII al Franței care a donat-o Muzeului Luvru. La început, piesa a fost atribuită lui Praxiteles, unul dintre cei mai mari sculptori greci, care lucrase pe la mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. Această atribuire a fost întotdeauna pusă la îndoială, deoarece nu ține cont de un bloc de piatră descoperit lângă statuie inscripționat cu o altă semnătură, cea a lui „…andros (Alexandros sau Agasandros) din Antiohia pe Meandru”.

Unul dintre motivele care au făcut ca Venus din Milo să devină imediat atât de celebră l-a reprezentat marea publicitate care s-a iscat în 1821, la sosirea sculpturii la muzeul Luvru. În termeni generali aceasta a fost rezultatul neoclasicismului, o mișcare culturală care a cuprins Europa în secolul XVIII și XIX, și care provăduia întoarcerea la idealurilea artei antice sau „clasice”. Chiar dacă în Franța, prin 1820, curentul pierduse din vigoare, valorile sale erau perpetuate în arta academică, în mod particular prin Ecole des Beaux-Arts (școala de artă din Paris) și prin Salon (expoziția oficială anuală).

Venus zeița dragostei și a fertilității, a fost una dintre temele frecvente ale artiștilor care doreau să ilustreze frumusețea feminină. Dacă la începuturile Greciei, nudul feminin era extrem de rar, în secolul al IV-lea î.Hr. Praxiteles a sculptat una dintre cele mai celebre statui ale antichității: Venus Cnidia (c.350). Această statuie reprezintă nudul zeiței după ce aceasta se dezbrăcase de veșminte, gata de baie. Există două sculpturi elenistice ale zeiței, Venus Capitolina și Venus Medici, care au avut o influență covârșitoare asupra artiștilor ce au urmat. Ambele utilizează postura „Venus pudica”, în care Venus aflată în picioare, își acoperă cu mâinile, cu modestie, sânii și pubisul.

Venus din Milo este de factură diferită: este parțial drapată și brațele și piciorul drept lipsă au dus la speculații nesfârșite privind postura acesteia. S-a sugerat că ar face parte din tipul cunoscut sub denumirea de „Venus victrix” și că ar trebui să țină în mână mărul aurit oferit de Paris ca premiu pentru că ar fi mai frumoasă decât Junona și Minerva – se pare că lângă statuie s-a descoperit fragmentul care ținea în mână un măr. Alți erudiți au sugerat că piciorul ei stâng s-ar fi aflat pe coiful lui Marte în vreme ce ea își admira imaginea reflectată în scutul acestuia sau că ar fi făcut parte dintr-un grup statuar în care Venus l-ar fi reținut pe Marte cu farmecele ei.

Cel mai important factor pentru celebritatea sculpturii a fost însă faptul că a fost adăpostită în nou înființatul Muzeu Luvru. După prăbușirea de la putere a lui Napoleon, Muzeul Luvru, a returnat Italiei foarte multe sculpturi celebre, printre care Venus Medici. Pentru a compensa pierderea acestora, Muzeul Luvru a făcut multă publicitate în jurul descoperirii statuii Venus din Milo și a încercat să acrediteze ideea că aceasta i-ar fi aparținut lui Praxiteles.

Chiar dacă mulți critici au defăimat celebritatea sculpturii, susținând că aceasta ar fi fost doar propagandă, popularitatea ei constantă și universală necesită o explicație mai profundă. În zilele noastre, când arta nu se mai bazează pe experiența clasică, Venus din Milo a devenit un punct de referință în cultură – simbolul unei epoci de măreție, de mult apuse și al idealului acesteia de frumusețe.

El Abidine Ben Ali, conducătorul Tunisiei, aflat la putere de 23 de ani şi deţinător al unei averi fabuloase, confirmate cu puţin timp în urmă de telegrame diplomatice americane, dezvăluite de WikiLeaks. Imaginile cu protestatarii care au jefuit palatele opulente ale elitei politice tunisiene au devenit simbolice pentru “revoluţia iasomiei”, fiind preluate de mijloacele de informare din întreaga lume şi amintind de imaginile revoluţiei din România.

Epicentrul violențelor din Egipt a fost identificat în orasul-port Suez.
În ultimii ani, Suez a trimis miliarde în veniturile fiscale ale guvernului de la Cairo. Însă, la fel ca în restul țării, prosperitatea nu a fost împărtășită pe scară largă.
La începutul lunii ianuarie, în Suez a izbucnit furia protestatarilor care au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva condițiilor economice și a lipsei de libertate, sub conducerea lui Hosni Mubarak(82 de ani). Protestele au escaladat și au ajuns în centrul capitalei, unde a avut loc o demonstrație națională împotriva președintelui Mubarak și a guvernului său.

“Oamenii doresc schimbarea președintelui”, au strigat manifestanții, afișând pancarte și bannere prin care se cerea de asemenea îmbunătățirea condițiilor de viață din Yemen, cea mai săracă țară arabă.

Președintele Ali Abdullah Saleh, un aliat cheie al SUA într-un razboi împotriva unei ramuri Al-Qaeda cu baza în Yemen, a condus țara de peste 30 de ani.

Yemenul, în umbra celui mai mare exportator de petrol din lume – Arabia Saudită, se lupta cu un șomaj crescător și reducerea rezervelor petroliere și de apa. Aproape jumătate din populația sa de 23 de milioane de oameni trăiește cu aproximativ 2 dolari pe zi, și o treime suferă din cauza foametei cronice.